Ca și creștini suntem obligați să iertăm și să uităm răul care ni se face, însă din calitate de cetățeni consider că este necesar să învățăm, iar pentru asta trebuie să avem memorie. Să nu mai lăsăm răul care ni s-a făcut și la care am fost supuși să se mai repete.
Unii l-au urmat pe Ion Iliescu, aproape orbește, unii l-au urât, fundamental.
Ion Iliescu este acuzat pe de-o parte de violențele din zilele Revoluției, de Mineriadele menite să reprime fenomenul Piața Universității, dar și de stagnarea economică a României într-o perioadă în care se cereau reforme.

De partea cealaltă, mandatele lui Iliescu au adus o Constituție modernă, care este valabilă și astăzi, integrarea în NATO și, într-o oarecare măsură, intrarea României în Uniunea Europeană, deși la acest capitol meritele sunt împărțite.

În 1995, nemaiexistând URSS, schimbă orientarea geopolitică și realizează acordul de la Snagov, în care toate partidele politice, inclusiv PRM-ul lui Vadim Tudor, semnează pentru integrarea României NATO și UE.

Pe linia realizărilor din mandatele lui Iliescu se numără aderarea la NATO și finalizarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, în 2004.

Moștenirea lui Iliescu este amestecată, controversată și poate doar peste ani de zile de la moartea sa adevărul va începe să se cearnă.

Ipocrizie până la final sau îndreptare?

În ultimul său interviu, dar și în postarea sa finală de pe blogul personal, Iliescu ataca subtil și diplomatic, cum a fost dintotdeauna, “suveranismul” de tip georgescian. Ataca abordarea dictatorială și ignorantă, a lucrurilor fără sens și lipsite de soluții, fără însă să își dea seama că blama exact modul în care a condus chiar el țara.
Iliescu e însă mort acum și luăm doar partea bună: ceea ce spunea era bine:

„Patriotismul nu înseamnă să circuli înfășurat într-un drapel pe străzi sau să inventezi cântece populare și patriotice pentru un așa-zis erou care va salva România de ea însăși. Patriotismul nu e lozincă, nu e retorică, ci competență. Patriotismul bun, corect, e cel în care profesioniștii sunt lăsați să își facă treaba, la momentul potrivit și la locul potrivit. Patriotismul e așadar o atitudine foarte tehnocrată în fața viitorului, pe care îl construiești lăsând talentele să se pronunțe.
Repet, patriotismul înseamnă competență și șanse egale. Nu e suficient să îți iubești țara, trebuie să te și pricepi la a o iubi: adică a o servi. Dar la noi patriotismul e confundat cu atitudini patriotarde, e o modă care se activează o dată la patru sau la cinci ani în mintea celor care, frustrați că România nu e cum și unde și-ar fi închipuit, transformă resentimentul în voință politică.
E și greșit, e și toxic să numești patriotism disperarea fanatică de a vota eroi mesianici care să facă din România o insulă, nu un partener european și proatlantic. Patriotismul nu implică români care să defileze prin corporații în ie și ițari, nici geografii mistice, dacopatie sau suveranitatea vlahilor”, a spus Ion Iliescu în ultimul său interviu pe care l-a dat înainte de a fi internat în spital.
Întrebat de ce nu a vrut să se implice în campania prezidențială, deși a urmărit-o cu interes și chiar l-a felicitat ulterior pe Nicușor Dan pentru victoria sa, Ion Iliescu a spus că „mi se pare de bun simț, după ce ai fost Președinte (…) să faci un pas în spate”.

Mesajul lui Iliescu pentru președintele Nicușor Dan

Fostul președinte Ion Iliescu i-a transmis un mesaj de felicitare lui Nicușor Dan, după ce acesta a câștigat alegerile din România.

„Stimate Domnule Președinte,

Vă adresez cele mai sincere felicitări pentru încrederea pe care poporul român v-a acordat-o prin alegerea dumneavoastră în cea mai înaltă funcție a statului. Victoria dumneavoastră exprimă o aspirație profundă a cetățenilor pentru o conducere responsabilă, onestă și orientată spre viitor.
Experiența acumulată în domeniul administrației și implicarea constantă în viața publică sunt temeiuri pentru a spera într-un mandat prezidențial marcat de echilibru, respect pentru valorile democratice și grijă față de bunăstarea tuturor românilor.

ADVERTISMENT
România traversează o perioadă complexă, cu provocări economice, sociale și geopolitice deosebite. Tocmai de aceea, este esențial ca toate forțele politice democratice să conlucreze, să lase deoparte spiritul conflictual și să sprijine instituția prezidențială în efortul de a asigura stabilitate, continuitate și direcție clară pentru țară.

România are nevoie de coerență, dialog și angajament ferm în consolidarea instituțiilor democratice și a parcursului său european. Sunt convins că veți exercita această responsabilitate cu demnitate și cu simțul datoriei față de națiune.

Vă doresc mult succes în îndeplinirea misiunii pe care v-ați asumat-o și puterea de a rămâne fidel idealurilor de echitate socială și progres”, a scris fostul șef de stat Ion Iliescu pe blogul său personal.

Dumnezeu să-l ierte!

Lasă un răspuns

Recomandările redacției