Scriam vineri, în ziarul nostru, despre pericolul iminent al barierei de tren, care era îndoită de-a binelea peste carosabilul din Vlaicu.

Ei bine, imaginea aceasta ne-a atras atenția. Să sperăm că este o măsură temporară, până când cei de la CFR vor restabili sau vor înlocui bariera de tren, în zilele de lucru, desigur, pentru că în week-end aceștia se odihnesc.

Până una alta, rămânem doar cu o barieră hand-made sau, mai bine zis, cu o barieră de mută-schimbă, atunci când trece trenul prin Vlaicu. Oare cine este barieristul care o mută? Nu avem de unde să știm, dar, rămâne să așteptăm și să vedem care va fi soarta acesteia până la urmă.

Sursa foto: AradTraffic

Recomandările redacției