Sub egida Zilei Mondiale a Sănătății, sărbătorită în fiecare an pe data de 7 aprilie, medici și asistenți medicali ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad vor fi prezenți săptămâna viitoare, de luni până vineri (3-7 aprilie), în intervalul orar 12.00-17.00 pe platoul Palatului Administrativ respectiv pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, unde vor discuta, cu cetățenii interesați, despre importanța prevenției și vor efectua măsurători ale glicemiei, tensiunii arteriale, saturației oxigenului în sânge… 

„Anul acesta Ziua Mondială a Sănătății are ca tema ”Sănătatea pentru toți”. Este o temă foarte cuprinzătoare, iar noi dorim să tragem un semnal de alarmă, în rândul arădenilor, despre importanța prevenției. Este mult mai bine să prevenim decât să tratăm dar pentru aceasta trebuie să ne monitorizăm, periodic, starea de sănătate. Săptămâna viitoare, medici de medicină internă din cadrul spitalului vor discuta, cu arădenii interesați, despre importanța prevenției și care sunt pașii pe care aceștia trebuie să îi urmeze în vederea efectuării unor consulturi de specialitate, de rutină. Așadar, vă așteptăm să discutați cu colegii noștri, săptămâna viitoare de luni până vineri între orele 12.00-17.00” a precizat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.

Recomandările redacției