În urma articolului aparut ieri in GLASUL ARADULUI, se iau masuri la Spitalul Judetean.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad nu tolerează asemenea comportamente din partea personalului unității sau a societăților comerciale cu care unitatea are încheiate contracte de prestări servicii! Au fost convocați reprezentații societății respectiv medicul șef și asistentul șef al Unității de Primire Urgențe pentru a verifica și analiza situația reclamată în mediul on-line și pentru a dispune măsurile necesare, conform contractelor de muncă și de prestări servicii pentru ca astfel de comportamente să nu se mai repete.
Reprezentanților societății de paza li s-a pus în vedere înlocuirea agentului de paza din Unitatea de Primire Urgențe și reinstruirea tuturor agenților care lucrează în spital.
Informatia de ieri, din GLASUL ARADULUI
În data de 27 ianuarie, între orele 19:00 – 20:00, în urma unor dureri insuportabile, stări de amețeală și febră ridicată, o femeie de 27 de ani împreună cu fiicele sale de 9, 8 și 6 ani, au apelat salvarea.
Conform celor relatate de femeie, abia după aproximativ o oră a ajuns un echipaj. “Un domn foarte cumsecade și cu suflet și o doamna recalcitrantă, care de altfel m-a și pus pe mine, care de abia stăteam în picioare, să ofer eu tratament copiilor.
Au existat și alte dojeneli, dar acum n-are rost…”, ne spune Elisabeta Adriana Florentina Stejar, femeia de 27 de ani.
Ajunși la urgență, după ce se fac testele, reiese gripa A. Sunt aduși la izolator, unde împart toți 4 un singur pat. “Am pus copiii în pat, iar o asistentă drăguță de la pediatrie îmi aduce un scaun. Nu după mult timp mă trezesc cu paza de la UPU, formată dintr-un domn de 2 metri înălțime și o doamna bine făcută care mă iau la întrebări :
-De unde ai luat scaunul? Întreabă domnul paznic.
_ Nu l-am luat de nicăieri, zic eu. Mi-a fost adus de o asistentă.
-Ridica-te acuma, ăsta-i scaunul meu, zice domnul paznic.
Mă uit la el… aleg să-mi mut privirea și să-l ignor. Nici una, nici două, mă iau oamenii de umeri și mă ridică de pe scaun.
-Io nu stau în picioare ca să stai tu jos, îmi zice domnul de 2 metri, mie care sunt o femeie de 1,60 și 50 de kile și amețită și cu febră.
M-am dus după soț, îi povestesc, merge soțul să facă reclamație. Întreabă pe doamna de la primire urgențe unde poate face o reclamație. Între timp, soțul meu le spune câte ceva celor de la pază, la care doamna de la primire urgențe ne dojenește tot pe noi că săracii agenți de pază au restanță la salariu și să nu mai vorbim prostii de ei că nu-i așa cum credem noi.
Le fac poze la domnii paznici și intervine un alt cadru medical care mă și amenință că daca nu termin cu telefonul ăla mă rezolva ea”, ține să ne transmită Elisabeta Stejar.
VIDEO:
adc9feee-ef10-454a-9c52-c7fb12481440928b9e82-9e8f-45a1-88de-e42740841bc9