utabm11După ce clubul Atletico s-a obișnuit cu ideea că nu va manageria gruparea emblemă a orașului, a decis să-și vadă de drumul său în Liga a IV-a, unde „Bătrâna Doamnă” vrea să devină o alternativă la actuala echipă emblemă a orașului. Însă ce urmează să se întâmple în Calea Aurel Vlaicu?
Adrian Marțian are o problemă fami­lială, nu a mai ajuns la Arad la începutul acestei săptămâni și nici nu a oficializat nicio achiziție de opt zile încoace. El susține în continuare că face echipă de promovare, ba chiar și o academie de fotbal cu sprijinul lui Alain Orsoni, președintele lui Ajaccio și Adrian Mutu, partenerul său de afaceri.  Colac peste pupăză, clujeanul are și gânduri de Champions League, total nerealiste, ca să nu spunem deplasate. Ieri, Marțian recunoștea că sunt slabe șanse ca reunirea lotului să mai aibă loc în această săptămână și – bineînțeles – a amânat totul pentru o nouă zi de luni. Intuim că următoarea…
În lipsa unui material de lucru, dar și al unui contract ferm din partea principalului finanțator, Adrian Falub a părăsit din nou Aradul și – probabil – nu va mai ceda încă odată rugăminților lui Adrian Marțian. Antrenorul s-a săturat de jocul cu uite achizițiile, nu sunt achizițiile al fostului său coleg de școală și numai o minune îl va mai putea convinge să continue în Calea Aurel Vlaicu.
Datele problemei s-ar putea schimba dacă la „butoane” va trece din nou Giovanni Catanzariti. Italianul nu a abandonat încă pista compatriotului său, iar dacă promisiunile acestuia din urmă se concretizează, s-ar putea ca UTA să supraviețuiască… în stil mare.

Recomandările redacției