În perioada 16–18 ianuarie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea a 92 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.

Cea mai mare parte a solicitărilor a vizat acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD fiind solicitate în 86 de cazuri.

De asemenea, salvatorii au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite la locuințe din localitățile Iermata Neagră, Horia, Cuvin și din municipiul Arad. Incendiile au fost lichidate prompt, fără a se înregistra victime, iar suprafața totală afectată a fost mai mică de 40 de metri pătrați.

Totodată, echipajul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a intervenit în două accidente rutiere, pentru extragerea victimelor din autovehiculele avariate.

Atenționare pentru sezonul rece

Pompierii reamintesc faptul că, în sezonul rece, numărul incendiilor produse la locuințe și gospodării crește semnificativ, iar pagubele materiale pot fi considerabile. În unele situații, aceste evenimente se pot solda cu pierderi de vieți omenești.

Pentru prevenirea incendiilor, pompierii arădeni recomandă:

  • verificarea sobelor, canalelor și coșurilor de evacuare a fumului pentru depistarea eventualelor fisuri;
  • curățarea periodică a coșurilor de fum și întreținerea acestora;
  • amplasarea sobelor la distanțe sigure față de materiale combustibile;
  • supravegherea permanentă a mijloacelor de încălzire electrice aflate în funcțiune;
  • evitarea lăsării copiilor nesupravegheați în apropierea surselor de încălzire.

Informații despre comportamentul corect în situații de urgență pot fi consultate pe platforma www.fiipregatit.ro sau în aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției