Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Zimbru, provocând pagube semnificative la o locuință și anexele gospodărești. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Gurahonț și ai Detașamentului Sebiș, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat violent atât la casă, cât și la anexă, fiind localizat după o intervenție promptă a echipajelor. În aceste momente, pompierii acționează pentru înlăturarea efectelor și pentru depistarea eventualelor focare ascunse.

Flăcările au distrus acoperișul pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, precum și locuința și anexa gospodărească pe circa 130 de metri pătrați.

Deși inițial nu au fost raportate victime, echipajul medical prezent la fața locului a acordat îngrijiri pentru două persoane care au suferit arsuri minore. Acestea au fost evaluate, însă au refuzat transportul la spital.

Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de autorități.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției