Jandarmii arădeni, alături de elevi la începutul noului an școlar.

La început de an școlar, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad se alătură campaniei naționale „MAI multă grijă, MAI multă siguranță”, derulată de Ministerul Afacerilor Interne, prin măsuri concrete menite să asigure un climat de siguranță în zona unităților de învățământ din municipiul Arad, cât și din județ.
Începând de astăzi, jandarmii arădeni sunt prezenți zilnic la intrarea și ieșirea elevilor din școli, pe traseele aglomerate, dar și în apropierea grădinițelor, liceelor și școlilor generale. Dispozitivele sunt adaptate specificului fiecărei unități, astfel încât intervenția în caz de nevoie să fie promptă și eficientă.

Pe lângă misiunile de asigurare a ordinii publice, jandarmii vor derula activități preventive, întâlniri și sesiuni informative cu elevii, părinții și cadrele didactice. Scopul acestor acțiuni este de a crește gradul de conștientizare cu privire la, prevenirea violenței și respectarea regulilor în spațiul școlar.

Jandarmeria Arad transmite tuturor elevilor, părinților și profesorilor urări de succes în noul an școlar și reafirmă angajamentul de a fi mereu alături de comunitate. Împreună cu voi, construim un mediu sigur și prietenos, în care școala devine un spațiu al încrederii și al liniștii. Ne dorim ca singurele emoții trăite de copii să fie cele legate de curiozitate, învățare și bucuria descoperirii.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției