Interviu cu Gheorghe Feieș, primarul orașului Sebiș

IMG_9819 IMG_9811 IMG_9805Ne mai despart puține zile de Sărbătorile de Iarnă, de încheierea acestui an și venirea Anului Nou. În discuția pur­tată cu primarul orașului Sebiș, Gheorghe Feieș, acesta a ținut să sublinieze o parte din realizările cu care încheie acest an.
– Ne mai desparte puțin timp până la venirea Noului An; cum considerați că ați încheiat acest an?
– Încheiem bine acest, deși a fost un an greu. Nu am primit bani de la Consiliul Județean și mai ales de la Guvern: zero bani! Mai mult decât atât: nouă, la primari ne-a dat o lovitură prin faptul că nu a mai alocat bani pentru însoțitorii persoanelor cu handicap. La mine, la Primărie, nu au mai ajuns bani de 7 luni, în timp ce doamna ministru Câmpean a renunțat la rectificarea de buget de 520 milioane lei… Nu vreau să mai vorbesc mai multe, că știe toată lumea cum o ducem și cine se face vinovat. Degeaba se tot discută, că lumea se uită la televizor și trage concluzia.
Revenind la rezultatele noastre: am încheiat anul cu 12 investiții pe rol, din care sunt finalizate 7 investiții – care se regăsesc în amenajarea de spații și dotări la Spitalul din Sebiș;  terenul de sport cu iarbă artificială la Liceul Teoretic din Sebiș;  amenjarea de trotuare, străzi, parcări  – și continuarea lucrărilor care sunt spre finalizare la Baza Sportivă și la Casa de Cultură a Orașului Sebiș. Cam astea au fost lucrările, spuse în mare.
– Ce aveți planificat pentru anul 2014?
– Vă spun tot așa, în mare, câteva lucrări prioritare care sunt începute iar anul care vine vor fi finalizate, cum sunt: Casa de Cultură, Biblioteca, finalizarea Bazei portive, 10 kilometri de drumuri și străzi asfaltate în orașul Sebiș dar și satele Sălăgeni și Donceni precum și extinderea cu 7 kilometri a trotuarelor pavate. și sunt doar câteva dintre cele pe care le avem în vedere pentru 2014.
– Care este situația locurilor de muncă, mai precis a înființării de noi locuri de muncă?
– Pentru ocuparea forței de muncă din oraș avem în discuție înființarea pe raza orașului a unor obiective economice cum ar fi: Fabrica de rezistențe electrice, realizarea în întregime a Parcului de panouri fotovoltaice, realizarea unei Stații de asfalturi dar și alte obiective care vor asigura noi locuri de muncă atât pentru locuitorii orașului Sebiș cât și pentru cei din zonele învecinate. Am putea ajunge, după estimările noastre la circa 500 noi locuri de muncă.
– Și fiindcă tocmai a fost Sfântul Nicolae, cum a fost întâmpinat la Sebiș?
– Pentru sărbătoarea lui… Moș Nicolae, cum se zice pe la noi, am pregătit peste 500 de pachete cu  dulciuri, în general, care au fost împărțite copiilor. Este o mare bucurie pentru ei când primesc cadouri de sărbători.

Recomandările redacției