Iniţial această clădire a găzduit Școala Română de Fete din orașul Arad. Clădirea cu trei nivele a fost finalizată în decursul anilor 1912-1913, iar această construcție are numeroase elemente de arhitectură combinate, ale stilului tradiţional românesc, cu stilul brâncovenesc. Pe teritoriul municipiului Arad, a fost prima instituţie publică ridicată în acest stil arhitectural. Clădirea a adăpostit şi secția TBC a Spitalului Clinic Municipal Arad.
În anul 1909, a fost demarată o acţiune de strângere de fonduri, intens mediatizată în ziarele locale, iar din totalul fondurilor strânse, circa 60.000 coroane de aur proveneau din partea Eparhiei Ortodoxe şi circa 32.000 coroane din partea Băncii Arădene Victoria. Datorită contactelor pe care le avea mitropolitul Ioan Mețianu, fost episcop al Aradului s-a luat legătura cu un remarcabil filantrop basarabean și anume cu Vasile Stroescu, care a sprijinit iniţiativa arădenilor cu suma de 100.000 coroane. Piatra de temelie a noului edificiu şcolar, situat lângă actuala reședință a Episcopiei Ortodoxe, s-a pus în data de 1 iulie 1912, iar ceremonia de sfinţire și binecuvântare a edificiului s-a făcut în data de 25 august 1913. La sfârşitul primului an şcolar (1913-1914) a izbucnit Marele Război, iar clădirea școlii a fost evacuată pentru a fi ocupată de către armata germană. După încheierea războiului şi a Unirea Crișanei cu România, s-au creat noi condiţii de dezvoltare culturală.
În august 1919, se decide înfiinţarea Liceului de Fete din Arad, viitorul Liceu Elena Ghiba-Birta în componenţa căruia a intrat şi Școala Civilă de Fete, iar în decursul anului 1919, se produc o serie de schimbări, corpul didactic al Şcolii Civile de Fete a fost integrat în cel al Liceului de Stat nou înfiinţat. 
Spre sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, unităţi ale armatei sovietice se instalează în Cetatea Aradului, loc în care funcţiona şi un spital militar românesc (Spitalul Regina Maria) care, potrivit ordinelor, a fost obligat să părăsească incinta Cetăţii, fiind instalat în clădirea Internatului Diecezan. După terminarea războiului, spitalul
militar românesc a fost desfiinţat, iar în clădirea
Internatului Diecezan au fost aduși copii şcolari din Grecia, care au fost evacuaţi din calea evenimentelor revoluţionare, care au avut loc în această ţară. După reorganizarea administrativă a României, desfiinţarea judeţelor şi înfiinţarea regiunilor, autorităţile noului regim comunist au insta- lat în clădirea internatului o şcoală inter-regională, pentru pregătirea secretarilor sfaturilor populare, adică pe viitorii notari. În urma închiderii acestei şcoli de pregătire, în edificiul Internatului Diecezan, a fost instalat spitalul T.B.C. Proiectantul a combinat stilul tradiţional românesc, cu stilul brâncovenesc născut în Ţara Românească la începutul secolului al XVIII-lea, pentru a concentra atenţia asupra trezirii conştiintei naţionale. A fost prima instituţie publică construită în acest stil, iar în perioada interbelică, această clădire în stil românesc și brâncovenesc, era cea mai frumoasă din aceste ţinuturi. În curte era amenajată o capelă frumoasă şi o sală de gimnastică iar în spatele lor era o imensă grădină de legume, iar amenajările interioare au fost executate de o firmă din Budapesta.
În această clădire, pe data de 15 noiembrie, 1918, Consiliul Naţional Central Român a decis convocarea Adunării Naţionale la Alba Iulia pentru unirea Crișanei cu România.
Sursa: provinciacrisana
Fotografie din arhiva personală a colecționarului Puiu Emilian Valea
