Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat rezilierea contractului cu firma italiană Todini pentru descărcarea de pe autostrada A1 către Timişoara de la Sânandrei. Progresul este de doar 5% în acest an, a explicat ministrul. ”Legat de descărcarea de pe A1 de la Sânandrei, firma Todini. Răbdarea a ajuns la capăt, reziliem contractul. Modul în care au gestionat această lucrare nu poate fi acceptat. Au făcut progres, de la începutul anului, 5 la sută. Este un lucru pe care nu îl putem accepta. Nu sunt adeptul rezilierii contractelor că nu e treaba unui ministru să facă lucrul acesta. Dar atunci când lucrurile nu merg, trebuie să iei decizii. O să încercăm să intrăm pe o procedura rapidă astfel încât să avem foarte repede un costructor”, a declarat Sorin Grideanu. Ministrul Transporturilor a adăugat că a vizitat şi alte şantiere unde lucrurile merg mai bine decât pe acest tronson de drum. ”Vin de pe şantiere unde sunt lucrări foarte grele. Astăzi am fost pe Autostrada Transilvania, am văzut două loturi care cred eu că sunt cele mai grele din ţară în acest moment, de la Nădăşel la Poarta Sălajului, unde se lucrează extraordinar de greu pentru că o iau la vale dealurile, dar se lucrează, e o mobilizare exemplară acolo, cu pasaje, cu poduri. Aici e drum drept de vreo 10 kilometri care nu trece niciun rău, nimic deosebit, dar domnii aceştia nu au fost în stare să se mobilizeze. Deci s-a terminat, se reziliază contractul, asta este”, a spus Grindeanu. Contractul pentru construirea noii descărcări de pe Autostrada A1, la Timişoara, a fost câştigat de firma italiană Todini Costruzioni Generali S.p.A., aceasta fiind şi singura companie care a depus o ofertă în vara anului 2020. Lucrarea a fost adjudecată la preţul de 189.571.920,62 de lei (fără TVA), adică aproximativ 46 de milioane de euro cu TVA, iar perioada de garanţie a lucrării este de 7 ani. Traseul drumului de legătură începe cu 300 de metri înaintea intersecţiei existente, dintre drumurile DJ 692 şi E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier şi se dezvoltă pe direcţia Nord-Est, spre Autostrada A1. Traseul va avea o lungime de aproximativ 10 kilometri. Clasa tehnică a drumului de legătură este II, iar viteza prevăzută în proiect pentru acest drum este de 100 km/h. Durata de execuţie a contractului, semnat încă din ianuarie 2021, era de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor. Astfel, termenul de finalizare ar fi trebuit să fie martie 2023, însă a fost prelungit. Drumul, cu câte două benzi pe sens, care va porni de la intersecţia cu Sânandrei, va fi, practic, a treia descărcare de pe autostrada către Timişoara, după Remetea şi Giarmata. Vor tranzita noua legătură între 25.000 şi 29.000 de maşini, conform estimărilor din proiect. (sursa:news.ro)
Eveniment 37
Percheziții la Sântana: peste 27.000 de articole pirotehnice confiscate
citește mai mult »