Mesajul ferm al Consiliului Județean Arad este că niciun consiliu de administrație din subordine nu va avea indemnizații majorate. În actuala perioadă pe care o traversează România, în care responsabilitatea și cumpătarea trebuie să fie în prim planul preocupării fiecărui funcționar, administrator sau director, grija membrilor Consiliilor de Administrație trebuie să fie creșterea rentabilității societăților și nu creșterile salariale.
Din păcate, legea permite astăzi ca membrii unor consilii de administrație să își stabilească indemnizațiile pe care și le doresc. Ele trebuie însă votate de Consiliul Județean, iar președintele Iustin Cionca a afirmat clar că nu va fi aprobată nicio majorare!
“Facem, pe de altă parte, un apel la toți cei care au ca atribuții corectarea greșelilor legislative să ia măsurile necesare ca astfel de derapaje să fie prevenite și să nu se mai poată întâmpla. Statul să se protejeze prin legi, nu prin declarații de intenție.
Nu le putem cere tuturor românilor să dea dovadă de înțelegere atâta timp cât unii, sub protecția legii, au la îndemână mecanisme de care profită. De aceea, pe de o parte, este nevoie de responsabilitatea celor care sunt selectați în consiliile de administrație, să aibă o atitudine corectă, responsabilă și rezonabilă. Iar pe de altă parte este nevoie de legi categorice, care să nu mai permită ca beneficiarii indemnizațiilor să își propună (și așa cum am văzut la nivel național, de multe ori să și obțină) creșterea acestora”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Precizăm faptul că și autoritatea națională care gestionează aspectele de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice, AMEPIP, a respins solicitarea membrilor Consiliului de Administrație de la Aeroportul Arad de majorare a indemnizațiilor.
Ok, nu se majoreaza indemnizatia, dar ne spuneti ceva si despre numarul mebrilor din consiliul de administratie? Sau asta nu mai e de nasul nostru? Daca este un consiliu cu mai mult de 7 membri , atunci contravine legii, si pe deasupra mai vor si marire, in timp ce noi ducem in spate povara faptelor lor! Mai bine s-ar reduce numarul lor la cel legal si sa se plafoneze cuantumul indemnizatiei! Nu sunt economist, dar cred ca s-ar face o oarecare economie, stimate domn Cionca.