Doi bărbați, de 36 și 53 de ani, din județele Botoșani și Arad, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de tâlhărie după un incident petrecut în zona Boul Roșu din municipiul Arad.
Potrivit anchetei, în data de 22 mai 2026, cei doi ar fi deposedat prin violență un bărbat din județul Olt de un telefon mobil și un portofel cu bani. După comiterea faptei, aceștia au plecat de la locul incidentului, însă au fost găsiți ulterior și conduși la audieri.
În urma administrării probatoriului, cei doi au fost reținuți, iar în data de 23 mai magistrații Judecătoriei Arad au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.