În perioada 12 august – 15 august, efective din cadrul Jandarmeriei Arad, vor desfășura misiuni specifice în zona de competență, pe linia menținerii unui climat de siguranță pentru cetățeni precum și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice cu ocazia minivacanței.
Concomitent cu menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vom veghea și la buna desfășurare a manifestărilor cultural artistice care vor avea loc în această perioadă atât în municipiul Arad cât și pe întregul teritoriu al județului Arad.
De asemenea vom fi prezenți în zona lăcașurilor de cult pe timpul desfășurării slujbelor religioase prilejuite de sărbătoarea ,,Adormirea Maicii Domnului”.
Recomandăm participanților la aceste manifestări să acorde o atenție sporită bunurilor și obiectelor personale, dacă sunt însoțiți de copii să ii supravegheze cu atenție și să evite implicarea în incidente.
În cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere.
A1 104
Intrăm în Schengen, dar ungurii nu renunță încă la controale în vama Nădlac
citește mai mult »