Lucrările pe șantierele din nordul județului au fost reluate în ritm susținut, profitându-se astfel de condițiile meteo favorabile.
La tronsonul Cermei – Șepreuș, drum realizat de INTECO HOLDING, asfaltarea a fost finalizată înainte de termenul contractual. În prezent, se fac pregătirile finale pentru recepția lucrării, după o perioadă în care drumul a fost închis pentru execuție rapidă.
Pe tronsonul Șicula-Cermei se lucrează la șanțurile de scurgere, cu o amploare care nu a mai fost întâlnită în zonă.
„Modernizarea infrastructurii din nordul județului este o prioritate pentru a asigura condiții de siguranță și mobilitate sporită pentru populația din aceste comunități. Mobilizarea constructorilor ne confirmă că vom respecta calendarul asumat pentru finalizarea întregii rețele rutiere din zonă în 2026,” a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Lucrările fac parte dintr-un proiect de anvergură la nivelul județului, „Modernizare rețea rutieră în zona de nord a Județului Arad”, proiect ce vizează modernizarea a 67,391 km de drum județean, cu o valoare totală de 419.675.554,26 lei (TVA inclus), din care 248.132.728,93 lei reprezintă fonduri eligibile.
Modernizarea cuprinde cinci tronsoane:
– Lotul 1: Șicula – Gurba – Cermei (14,4 km);
– Lotul 2: Cermei – limita județului Bihor (15,9 km);
– Lotul 3: Șepreuș – Cermei (6,9 km) – executat de Inteco Holding SRL.
– Lotul 4: Cermei – Beliu (10 km);
– Lotul 5: Mișca – Apateu – Berechiu (20 km).
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru informații detaliate despre program, accesați www.vest.ro.”
