Lecţia de istorie: 24 martie – Dimitrie Cuclin, un muzician român persecutat

Dacă există un nume de mare muzician român din sec. XX care s-a scufundat într-un nemeritat anonimat în pragul veacului nostru, atunci desigur că pe primul loc trebuie menţionat, Dimitrie Cuclin (1885 – 1978). Figura de enciclopedist autentic de statură renascentistă (compozitor, filosof, muzicolog, profesor, literat, bizantinolog, instrumentist, critic muzical, folclorist, eseist, traducător etc.), ocolit şi neglijat de proprii săi colegi de breaslă, înlăturat cu bună ştiinţă de Academia Română atât în viaţă, cât şi în posteritate,
Dimitrie Cuclin a fost unul dintre cei mai importanți compozitori români din secolul XX, cu o operă impozantă, violinist în tinerețe și muzicolog cu largi deschideri; de asemenea, a fost un reputat profesor, filosof, scriitor și folclorist. S-a născut în 24 martie 1885, la Galați în familia unui profesor de muzică, ce i-a oferit primele noțiuni teoretice.
În anul 1903, s-a înscris la Conservatorul din București, unde a studiat cu Alfonso Castaldi,
Dumitru Georgescu Kiriac, Robert Klenk (vioară) Dimitrie Dinicu (muzică de cameră). Datorită bursei oferită de ministrul Spiru Haret, Dimitrie Cuclin se specializează în compoziție cu Charles Marie Widor la Conservatorul Național de Muzică din Paris (1907). Ȋntre 1908 – 1914 a studiat compoziția la Schola Cantorum din Paris cu Vincent d`Indy și August Sérieux.
După ce se întoarce în țară, odată cu izbucnirea primului război mondial, s-a refugiat la Iași, unde cântă în mai multe rânduri într-o orchestră condusă de George Enescu. Din 1919 începe o bogată activitate pedagogică la Conservatorul din București unde predă istoria muzicii și estetică muzicală. Ȋntre 1924 și 1930 este profesor de vioară la City Conservatory of Music și la Brooklin College of Music din New York. Aici susţine concerte cu lucrări din literatura clasică a viorii, mult apreciate în Musical Courier, revista care i-a recunoscut şi valoarea esteticii muzicale.
În 1950, este arestat, după o audiţie la Biblio­teca Legaţiei Engleze, cu Missa în si minor de Bach; este trimis la muncă forțată, pe șantierul deschis pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră, folosit de
autoritățile comuniste pentru exterminarea dizi­denților anti-comuniști. Va fi reabilitat în anii 1954-1955, când i se tipăreşte Simfonia a IX-a în do diez minor (pe teme populare româneşti) şi primeşte Ordinul Muncii clasa I. Este și laureat al Premiului de Stat pentru Simfonia a XIV-a în mi minor, care îi este şi ea achiziţionată, respectiv tipărită ceva mai târziu.
În ultimele sale decenii de viaţă, compozitorul a fost cântat destul de puțin, dar a ținut conferințe la Sala Dalles și la Casa Oamenilor de Știință a Aca­demiei, a publicat poezii și a oferit multe interviuri. Dimitrie Cuclin s-a stins din viață pe 7 februarie 1978, la venerabila vârstă de 93 de ani.
Dimitrie Cuclin se distinge prin numărul mare de lucrări: 20 de simfonii, unele de proporții foarte mari, dintre care a V-a, a X-a și a XIII-a sunt pentru cor și orchestră; a scris 3 concerte dedicate pianului, clarinetului și viorii, 3 cvartete de coarde, sonate pentru diferite instrumente, suite simfonice și ca­merale, multă muzică vocal – simfonică – de inspirație religioasă și laică, coruri, la care se adaugă și 6 opere: Soria, Ad majorem feminae gloriam, Traian și Dochia, Agamemnon, Bellerophon și Meleagridele, ca și un balet, intitulat Tragedie în pădure.
Cuclin a scris în multe limbi, în română, engleză și franceză. Opera sa literară cuprinde piese de teatru, poezii și librete muzicale. Dintre publicații, pot fi menționate: Destinée mystique. Poésies diverses, Poems, Doine și sonete, Sofonisba, tragedie într-un prolog și trei acte în versuri.