Luca Joldea (18 ani), a reușit să câștige aseară medalia de argint în proba de pistol aer comprimat, 10 metri (probă olimpică la nivel de seniori), la Campionatele Europene de tir de la Talinn!

 Performanța obținută de sportivul de la CSM Arad, este una extraordinară în condițiile în care în această probă au concurat, în calificări, cei mai buni 60 de sportivi juniori europeni. În primă fază, pistolarul arădean a ocupat locul doi în calificări, cu 572 de puncte, după germanul Noal Elias Mauler, 577 de puncte, dar în fața turcului Adnan Efe Ucar, 570 de puncte și a italianului Matteo Mastrovalerio, tot 570 de puncte, cel din urmă fiind noul campion european. În finală s-au calificat cei mai buni 8 trăgători, iar dacă s-ar fi tras linie după ultimul act, Luca Joldea ar fi fost campion, el clasându-se pe primul loc în finala de 8, cu 248 de puncte, urmat de italianul Mastrovalerio, 247,6 și un alt italian, Gabriele Aldo Villani, 243,4 puncte! Conform regulamentului, s-a dat finală pentru aur între primii doi clasați, Joldea și Mastrovalerio, iar italianul s-a impus la limită, 16-12, cucerind medalia de aur. Luca a condus cu 4-0, 6-4, 12-8, dar la ultimele serii de focuri italianul a fost mai puternic mental, a egalat şi a preluat conducerea, câştigând în final cu 16-12.

„A fost o probă dificilă, dar am început bine în calificări, în finala de 8 m-am clasat pe locul 1, am avut chiar un avans de trei puncte la un moment dat, dar pe final italianul s-a mai apropiat. În meciul pentru aur am condus și acolo, au fost și puține emoții, dar eu zic că am tras bine, am fost foarte aproape de titlul european, scorul a fost 16-12 în finala pentru aur. Mă mulțumește rezultatul și țin să dedic medalia părinților mei și tuturor celor mă susțin!” a declarat proaspătul vicecampion european.

Luca Joldea este pregătit de profesorul Gheorghe Pop, evident extrem de mândru de performanța reușită de elevul său: „A fost bine, cifre bune și un parcurs pozitiv pentru Luca, este cel mai bun rezultat al său și până la urmă al tirului arădean din ultimii ani. Mai are acel bronz mondial la mixt, cu Daria, dar la individual este performanța numărul 1, a fost foarte aproape de titlul european, practic la două focuri, ne luăm revanșa la ediția viitoare!”

Din 2003, adică de exact 20 de ani, nu a mai obținut tirul arădean la nivel de pistol un rezultat atât de bun pe plan internațional, atunci când Marius Cenădan, antrenat de Monica Toth, devenea tot vicecampion european de juniori la pistol viteză.

(foto: csmarad.ro)

Recomandările redacției