Darius, un adolescent de 14 ani, a trecut prin clipe critice după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe raza județului. Adus în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe, tânărul se afla în comă de gradul I și prezenta traumatisme craniene severe, hematom subdural emisfer cerebral drept, precum și contuzii și fracturi multiple la nivelul craniului.

Intervenția rapidă a medicilor arădeni a fost decisivă. Specialiștii în neurochirurgie dr. Cornelia Pantea și dr. Adina Bogdan, împreună cu dr. Liviu Firu – medic primar ATI, și asistenții medicali Camelia Farkas și Claudiu Lungu au efectuat, în regim de urgență, evacuarea hematomului subdural. După operație, adolescentul a fost internat în Secția Clinică ATI I, rămânând în comă aproximativ trei săptămâni.

Ulterior, Darius a fost transferat în Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, sub supravegherea medicului primar dr. Sorin Șerbănuț. După alte zece zile de tratament și recuperare, adolescentul a fost externat și s-a întors acasă, pe picioarele sale.

În cadrul unui consult de specialitate, Darius și mama sa și-au exprimat recunoștința față de echipa medicală arădeană: „Îi mulțumesc doamnei doctor Pantea, care mi-a salvat viața, precum și tuturor medicilor și asistenților care m-au îngrijit. Nu îmi găsesc cuvintele pentru a exprima ce au însemnat aceste săptămâni pentru mine și mama mea”, a declarat adolescentul. Mama sa a adăugat: „Mulțumesc din tot sufletul doamnei doctor pentru că a salvat viața copilului meu și întregii echipe medicale pentru îngrijirea acordată.”

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției