După 8 ani, la UTA Arad revine antrenor Adrian Mihalcea! Tehnicianul de 49 de ani a pregătit pentru doar câteva meciuri formația în vara lui 2017, pe când arădenii evoluau în Liga 2, după care și-a dat demisia. La acel moment, cei doi atacanți pe care și-i dorea nu au mai ajuns la echipă, iar fotbaliștii de-atunci arătau o imagine total diferită în meciuri față de antrenamente, scrie Prosport.

E vorba de un contract pe doi ani, pentru că se dorește ca UTA să intre într-o perioadă de stabilitate și construcție, de echilibru și de obiective mai îndrăznețe, pe parcursul acestui mandat.

Mâine, vineri 6 iunie, Mihalcea va fi prezentat oficial, va veni anunțul, iar cel mai probabil luni, 9 iunie, va fi organizată conferința de presă a noului antrenor, conform Prosport.

Recomandările redacției