Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că, în urma renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) între Guvern și Comisia Europeană, penalizarea estimată pentru Componenta 15 – Educație s-a redus de la aproximativ 1,7 miliarde de euro la 718 milioane de euro.
Potrivit MEC, analiza realizată împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și reprezentanții Comisiei Europene a arătat că, fără renegociere, o serie de ținte și jaloane cu risc de neîndeplinire până la 31 august 2026 ar fi dus la pierderea a aproape jumătate din fondurile alocate.
În noua formă a planului, au fost păstrate doar investițiile și proiectele cu un grad ridicat de maturitate, care pot fi finalizate în termen, restul urmând să fie transferate pe surse alternative de finanțare. Un exemplu este investiția „Școala ONLINE”, care va fi finanțată prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF), din fonduri nerambursabile.
Guvernul a adoptat joi un memorandum ce prezintă rezultatele preacordului cu Comisia Europeană, noua alocare pentru România fiind de 21,62 miliarde de euro – 13,56 miliarde granturi și 8,06 miliarde împrumuturi. Componenta de granturi a fost securizată integral, iar împrumuturile au fost ajustate pentru a limita impactul asupra deficitului bugetar.
Pentru monitorizarea transparentă a proiectelor, MIPE va lansa în septembrie un tablou de bord public ce va afișa stadiul fiecărei investiții din PNRR. De asemenea, Guvernul pregătește o ordonanță de urgență care va permite renunțarea la proiectele fără ordin de începere, suspendarea celor cu progres fizic sub 30% și prioritizarea celor aflate în fază avansată de implementare.