Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, că „două-trei” organizaţii de mediu fac un „sabotaj sistematic” al hidrocentralelor, deşi s-au cheltuit miliarde de euro în aceste proiecte. Unele sunt realizate în proporţie de 98%, dar nu pot fi gata, pentru că organizaţiile „contestă fiecare etapă”. „Tot ce vă puteţi imagina sub soare, găsesc specii de care nu a auzit nimeni, niciodată. Şi noi nu reuşim să le terminăm, an după an”, a adăugat ministrul.
Acesta speră să fie gata în acest an hidrocentrala de la Răstoliţa, judeţul Mureş: ”Anul acesta, sper că vom realiza, împreună cu Ministerul Mediului, o permieră, după 34 de ani, să terminăm hidrocentrala de la Răstoliţa, judeţul Mureş. Nu este o capacitate foarte mare, suntem pe punctul de a avea avizul de mediu. Bineînţeles că suntem contestaţi la fiecare pas, în continuare, dar ar fi un exemplu că domnule, se poate, dacă se vrea”, a mai declarat ministrul. (sursa:news.ro)