Primăria orașului a lansat propunerea ca transportul public local să devină gratuit pentru toți locuitorii municipiului, așteptând, în prezent, aprobarea Consiliului Local.
Dacă această inițiativă o să fie avizată, Aradul va deveni primul oraș din România cu transport public fără tarif, alăturându-se puținelor civități europene unde funcționează acest sistem.
„Cu siguranță vom identifica o soluție rapidă pentru ca arădenii să circule gratuit în municipiu”, le asigură cetățenilor Călin Bibarț, primarul Aradului.
Motivele de bază ale mișcării surprinzătoare
Gratuitatea transportului este percepută ca o măsură de sprijin și compensare pentru populația locală, într-o perioadă de impas economic, sufocată de scumpiri și majorări de taxe.
Cetățenii nu își permit abonamentul pentru transportul în comun, iar în panică și necesitate, aceștia sunt obligați de condițiile actuale să călătorească drept pasageri clandestini.
În același timp, modernizarea flotei de tramvaie și autobuze a creat premisele pentru o utilizare mai intensă a rețelei, iar eliminarea tarifelor ar putea valorifica mai bine aceste investiții.
De asemenea, prin încurajarea folosirii transportului public în detrimentul autoturismelor personale, se aspiră la reducerea aglomerației urbane și îmbunătățirea calității aerului.
Gratuizarea transportului este privită și ca o soluție pentru creșterea atractivității sistemului de transport public, Aradul având deja o rețea bine dezvoltată la nivel național.
Păreri contradictorii
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și membru al partidului PNL, și-a motivat dezacordul, acuzând propunerea că ar reprezenta un ,,populism periculos”.
Președintele PSD Arad, Mihai Fifor, a susținut și el ideea că măsura este populistă și nerealistă.
Senatorul Răzvan Anghel, membru al partidului USR, a descurajat inițiativa, caracterizând-o ca o ,,cascadorie de imaginație”.
De ce nu mă miră faptul că unii politicieni nu sunt de acord? Ca doar ei să se bucure de privilegii cu ghiotura și salarii nerușinate, nu? De ce să fie și omul de rând, cel care-i tine în spate pe vampiri, ajutat? După care ies pe sticlă și pozează în mari iubitori și poporului, când le trebuie voturile noastre.
Am o nedumerire atunci tramvaiele vor fi invadate de cerșetori și hoți de buzunare
ar fi OK . folosesc zilnic si e punctual, curat si deloc aglomerat. am masina dar prefer transportul in comun, cu abonament. mai fac un pic de miscare. am observat ca vinerea e mai utilizat. semn bun
Cum vor fi plătiți cei din Compania de transport, cu impozite si taxe de la noi arădeni??
Probabil acum este un praf in ochi sa mergem sa platim impozitele.
Presupun că este doar de MOMEALĂ ca să ne obișnuim și după care iar o să începeți cu TAXELE ABSURDE și iar revenim la mersul pe jos
Mi se pare o idee buna!
Gunoaiele nu susțin inițiativa pt .că numai lor li se cuvine facilități pt populație nu se poate să-i mănânce rușinea de nemernici și excroci