Jim Gordon, bateristul lui Eric Clapton și co-autorul celebrei melodii „Layla”, a murit, zilelele trecut, la vârsta de 77 de ani. După ce a cântat alături de nume celebre ale muzicii, precum Beach Boys, George Harrison și alte vedete ale secolului trecut, în 1983, Gordon a fost condamnat pentru uciderea mamei sale în timpul unui episod psihotic.

Potrivit presei americane, Jim Gordon a murit din cauze naturale, în California Medical Facility din Vacavillle, California, o insituție de boli psihiatrice cu regim de penitenciar. Muzicianul s-a luptat până în ultimii ani de viață cu o boală mintală gravă, scrie Variety.

Gordon a fost membru al trupei lui Clapton, „Derek and the Dominos”, și este co-autorul hitului „Layla”, din 1970. De asemenea, el a fost membru al trupei „Mad Dogs and Englishmen”, fondată de Joe Cocker și al trupei „Delaney and Bonnie and Friends”. Gordon a fost unul dintre principalii bateriști de pe albumul epocal al lui George Harrison, „All Things Must Pass”, din 1970.

A contribuit la muzica unor albume sau turnee, alături de „Traffic”, Joe Cocker, Frank Zappa, Alice Cooper, Art Garfunkel și alții.

A devenit unul dintre cei mai solicitați toboșari din lumea muzicală

Născut în 1945, Gordon a crescut în San Fernando Valley din California și a început să cânte la tobe din copilărie. A cântat cu trupe rock și Burbank Symphony în adolescență, iar apoi i s-a oferit o bursă la UCLA, dar s-a alăturat Everly Brothers pentru un turneu în Regatul Unit, imediat după ce a absolvit liceul, în 1963.

Rapid, el a devenit unul dintre cei mai solicitați toboșari din lumea muzicală, făcând turnee alături de Delaney and Bonnie, Joe Cocker și Dominos.

Artistul spunea că aude voci care îl torturau

Cariera lui Gordon a început să se o ia la vale după ce sănătatea sa mintală s-a deteriorat. Artistul spunea că aude voci, despre care afirma că „au început prietenos, îmi dădeau mici indicații”, dar mai târziu „a trebuit să fac sacrificii, să fac ceea ce îmi spuneau”. Adesea, spunea el, auzea vocea mamei sale, care îl tortura, spunându-i să mănânce mai puțin. A fost acuzat de violență împotriva unor iubite și a început să consume heroină și alcool, pentru a-și ameliora starea psihică. În 1970. presa a scris că a agresat-o pe cântăreața Rita Coolidge, iubita lui de la acea vreme, în timp ce se aflau în turneu cu Joe Cocker.

Și-a atacat mama cu un ciocan și un cuțit, ucigând-o: „Eram ca un zombi”

În iunie 1983, Jim Gordon și-a atacat mama, în vârstă de 71 de ani, cu un ciocan și un cuțit, ucigând-o.

„Nu aveam niciun interes să o ucid”, declara el în 1985.

„Am vrut să stau departe de ea. Nu am avut de ales. A fost atât de real, eram ghidat, ca un zombi. Ea a vrut să o ucid”, povestea artistul.

A fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, iar diagnosticul a fost recunoscut de către instanță. Modificările ulterioare aduse legii din California au schimbat verdictul, iar Gordon a fost găsit vinovat de crimă de gradul doi.

După ce a stat 10 ani după gratii, Gordon a refuzat să mai ia medicamente. În timpul unei audieri pentru eliberarea condiționată, în 2018, la care nu a participat, Gordon a fost considerat drept „un risc de amenințare la adresa siguranței publice”.

sursa: capital.ro

Povestea lui Jim Gordon: https://www.youtube.com/watch?v=7JcG65rvvJM

Recomandările redacției