Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost dus de urgență vineri, 6 septembrie, mai întâi la Spitalul Universitar, apoi la Spitalul Militar, după ce i s-a făcut rău în arestul Poliției Capitalei, diagnosticul fiind infarct, potrivit surselor Libertatea.
După ce i s-a făcut rău în arest, a fost chemată doctorița centrului de arestare care și-a dat seama că este posibil ca Bulai să fi suferit un infarct, mai ales ținând cont de faptul că are și probleme diabetice. Drept urmare, sociologul a fost dus mai întâi la Spitalul Universitar de Urgență, unde a făcut un EKG și o altă analiză, iar rezultatul a confirmat că este vorba despre infarct, au precizat sursele Libertatea. Mai precis, Alfred Bulai a fost diagnosticat cu infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST, adică o formă severă de infarct miocardic.
Apoi, Bulai a fost dus la Spitalul Militar. El a fost permanent conștient, dar în acest moment nu este în afara oricărui pericol. Alfred Bulai, arestat preventiv Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile joi seară, 5 septembrie, în dosarul în care este acuzat de folosirea funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 1, este executorie, dar nu este definitivă. În vârstă de 61 de ani, fostul șef al Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro luni, 29 iulie.
sursa: libertatea.ro
Actualitate 67
Pentru prima oară după promovare, patru utiști fac parte din unsprezecele etapei
citește mai mult »