Mihalcea pare în acest moment cel mai căutat antrenor al planetei. Asta în ciuda faptului că realizările sale în calitate de antrenor sunt destul de mediocre și nu a rupt gura târgului pe unde a trecut.
Două echipe din străinătate au intrat pe fir pentru semnătura lui Adrian Mihalcea (49 de ani), iar antrenorul poate fi deturnat din drumul spre UTA Arad.
Luni, antrenorul era aproape înțeles cu UTA Arad, iar mutarea părea la un pas de materializare. Sursele GSP.ro dezvăluie că două formații de peste hotare au intrat și ele pe fir, iar acum antrenorul analizează variantele.
„Astăzi a încheiat socotelile cu Slobozia, dar încă nu a decis ce va face în continuare. În acest moment există interesul clar al celor de la Arad, dar a primit două propuneri din străinătate. Are câteva zile libere și va decide”, au declarat apropiați ai antrenorului, pentru GSP.ro.