Președintele României, Nicușor Dan, nu a participat la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, deși, potrivit Digi24.ro, acesta s-a aflat la biroul său de la Palatul Cotroceni în ambele zile în care sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Iliescu a fost expus în Sala Unirii.
Nicușor Dan a ales să nu ia parte nici la ceremonia oficială de omagiere, nici la slujba religioasă de la Biserica Cotroceni. În schimb, șeful statului a transmis un mesaj sobru și rezervat prin Administrația Prezidențială, imediat după anunțul decesului.
„Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte!”, a transmis președintele.