Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri cu liderii partidelor pro-europene – PNL, PSD, USR și UDMR – pentru o primă rundă de discuții oficiale privind formarea noului Guvern. Discuțiile vin la o zi după întâlnirea pe teme economice dintre experții partidelor și reprezentanții Administrației Prezidențiale.

„Este o primă întâlnire pentru formarea Guvernului. Am spus că în paralel avem discuții pe deficit și discuții pe Guvern”, a declarat șeful statului, subliniind că nu se discută încă despre împărțirea funcțiilor, ci despre „modul de lucru” și conturarea unui acord de guvernare complet.

PNL, USR și UDMR vor la guvernare. PSD rămâne rezervat

PNL, USR și UDMR și-au exprimat deschis intenția de a face parte din viitorul executiv și îl susțin pe președintele PNL, Ilie Bolojan, ca viitor premier. În schimb, PSD nu a luat încă o decizie oficială privind intrarea la guvernare, preferând deocamdată să insiste pe pachetul economic, potrivit propriilor declarații.

Totodată, social-democrații au avansat ideea unui premier tehnocrat, variantă respinsă însă de Nicușor Dan:

„Nu cred că e varianta potrivită, pentru că un premier tehnocrat nu are autoritate politică”, a afirmat președintele, reiterând că preferă un „premier politic, pentru un mandat stabil de trei ani și jumătate”.

PSD: între opoziție și susținerea unui guvern minoritar

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul nu exclude susținerea unui guvern minoritar, chiar și din opoziție:

„Putem să fim în opoziţie şi să dăm votul de încredere guvernului. Nu ne obligă nimeni să nu votăm un guvern minoritar (…). Nu fugim de responsabilitate. PSD a spus de fiecare dată «prezent» atunci când i s-a cerut expertiza.”

Urmează alte runde de negocieri

Nicușor Dan a precizat că întâlnirea de vineri este doar prima dintr-o serie de negocieri, în care se vor stabili clar condițiile colaborării și direcțiile guvernării:

„Probabil că vor fi câteva întâlniri. Vom agrea modul de lucru, cum se scrie acordul de guvernare, în paralel programul de guvernare.”

În zilele următoare, sunt așteptate noi runde de negocieri, inclusiv pentru clarificarea sprijinului politic din partea PSD și pentru definirea componenței viitorului executiv. România intră astfel într-o etapă-cheie pentru stabilitatea politică și relansarea economică, în contextul provocărilor interne și internaționale.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției