Proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier vor intra, începând cu anul 2026, sub un nou regim fiscal, potrivit legii privind măsurile de redresare și eficientizare a resurselor publice. Actul normativ introduce schimbări importante în modul de impozitare, dar și noi obligații administrative, vizând exclusiv persoanele fizice.
Cea mai importantă modificare este introducerea deducerii forfetare de 30% din venitul brut anual obținut din închirierea pe termen scurt. După aplicarea deducerii, impozitul pe venit rămâne la nivelul de 10%, dar se va calcula asupra venitului net.
Astfel, pentru un venit anual de 10.000 de lei, deducerea forfetară este de 3.000 de lei, iar suma impozabilă scade la 7.000 de lei. Impozitul datorat statului va fi de 700 de lei.
Totodată, legea extinde numărul maxim de camere ce pot fi închiriate de o persoană fizică de la 5 la 7, indiferent de numărul de proprietăți deținute.
Case de marcat și bon fiscal pentru fiecare turist
Un element de noutate absolută îl reprezintă obligația utilizării aparatelor electronice de marcat, precum și eliberarea bonului fiscal pentru fiecare sumă încasată de la turiști, măsură menită să reducă evaziunea fiscală din sectorul cazărilor pe termen scurt.
Contribuabilii vor trebui, în continuare, să completeze Declarația Unică și să achite impozitul anual până la data de 25 mai a anului următor celui în care veniturile au fost realizate. Pentru veniturile din 2026, termenul-limită de plată va fi 25 mai 2027.
Cum sunt impozitate închirierile în 2025
În prezent, proprietarii pot alege între două sisteme de impozitare. Primul este cel bazat pe normele de venit, stabilite anual de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în funcție de amplasamentul turistic al imobilului.
Normele variază de la 8.500 de lei pe cameră în stațiunile de interes local, până la 25.500 de lei pe cameră în localitățile din Delta Dunării și de pe litoralul Mării Negre. Impozitul de 10% aplicat acestor sume înseamnă, de exemplu, 850 de lei pe an pentru o cameră într-o stațiune de interes local și 2.550 de lei pentru una situată la mare. În acest sistem, numărul maxim de camere este limitat la 5.
A doua opțiune este impozitarea în sistem real, similară celei aplicate PFA-urilor, unde proprietarii scad cheltuielile deductibile din veniturile brute, iar asupra venitului net rezultat se aplică impozitul de 10%.
Un sector mai strict fiscalizat
Noile reguli anunțate pentru 2026 marchează o schimbare de filosofie fiscală în domeniul închirierilor pe termen scurt, cu accent pe simplificarea calculului impozitului, dar și pe creșterea gradului de control și conformare fiscală într-un sector aflat în plină expansiune.