Ziua naţională pentru adopţie urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor și este marcată în fiecare an la data de 2 iunie, începând din anul 2014 având drept scop promovarea adopţiilor şi propunerea de soluţii pentru simplificarea procedurilor din domeniu. Totodată, este considerată o ocazie pentru promovarea valorilor de bază ale familiei şi pentru sublinierea importanţei faptului că este important ca fiecare copil să crească, simțindu-se iubit și protejat.

 

Anul acesta, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în perioada 01 ianuarie – 31 mai, 13 familii au primit atestatul de familie adoptatoare, pentru 11 copii a fost deschisă procedura pentru adopție, iar 9 copii au fost încredințați în vederea adopției, în continuare fiind atent monitorizată dezvoltarea copilului și relația de atașament copil-familie.

 

În anul 2022, arată statisticile DGASPC Arad, 38 de familii au primit atestat de familie adoptatoare, 25 de copii au fost propuși pentru adopție, iar 25 au fost încredințați în vederea adopției.

 

Persoanele care adoptă un copil beneficiază, din 2 aprilie 2023, de concediu de acomodare de doi ani, perioada de concediu fiind dublată de la unul la doi ani, conform prevederilor Legii 70/2023, prin care s-a modificat Legea 273/2004 privind procedura adopției.

 

Motivarea dublării concediului de acomodare o constituie eliminarea diferențelor de tratament între părinții naturali, care beneficiază de un concediu de creștere a copilului de doi ani, și cei adoptivi, care, până la intrarea în vigoare a noului act normativ, beneficiau de un concediu de acomodare de doar un an.

 

Persoana/familia care dorește să adopte trebuie să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în a cărei rază teritorială domiciliază unul dintre adoptatori.

După evaluare, va obține atestatul de adoptator, valabil timp de cinci ani, cu reînnoire anuală.

 

Date de contact:

DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI ARAD

Adresa: str. 1 Decembrie 1918, nr. 14

 

 

 

Recomandările redacției