O firmă din Timişoara având licenţa valabilă până în 2029 și 163 de autorizații de exploatare a sloturilor şi-a anunţat falimentul, motivul fiind suprataxarea impusă de guvernanţi. Firma a lăsat datorii la stat în valoare de peste 1,8 milioane de lei, arată site-ul specializat playresponsibly.

Firma Automatic Leisure SRL, cu licență valabilă (îi expiră abia pe 30.09.2029) și 163 de autorizații de exploatare a sloturilor, a oprit motoarele, răpusă de suprataxarea impusă de guvern.

Prin semnătura lui Ioan Cercega, compania din Timișoara a informat ONJN că și-a încheiat activitatea începând cu 1 ianuarie 2024 și că nu-și poate achita datoriile.

În compania din vestul țării apar 3 asociați: Ioan Cercega, Radu-Francesco Cercega și italianul Pietro Serventi, iar primul are rol și rol de administrator.

Compania are sechestru pe 84 de aparate, ale cărei serii sunt înșirate într-un document expediat către ONJN. Ele nu mai funcționează de pe 12 decembrie 2023.

Firma este în picaj și a început procesul de insolvență, iar dosarul se află pe masa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Automatic are de achitat o sumă uriașă ca taxe de autorizare. Mai exact, suma de recuperat de către stat este de 1.852.953 lei.

sursa: playresponsibly.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției