Prin ordonanța din data de 14.01.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.F., în vârstă de 53 de ani, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În data de 13.01.2026, în jurul orei 15.45, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul C.F. a condus autoturismul marca Alfa Romeo pe Calea Bodrogului din Arad, fiind implicat totodată şi într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Imediat după producerea evenimentului rutier, pentru a scăpa de răspunderea penală, inculpatul a contactat o persoană apropiată cu scopul de o convinge pe aceasta să declare că ea este cea care a condus autoturismul anterior menţionat.
Având în vedere faptul că inculpatul prezenta halenă alcoolică, organele de poliție l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad unde, în prezența polițistului rutier, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Astfel cum reiese din Buletinul de analiză toxicologică eliberat de către Serviciul de Medicină Legală Arad, la ora 16.30 inculpatul a avut o alcoolemie de 2,90 gr/l alcool pur în sânge, iar la ora 17.30 a avut o alcoolemie de 2,76 gr/l alcool pur în sânge.
Având în vedere gravitatea faptelor anterior descrise, precum şi ţinând seama de faptul că inculpatul a mai fost condamnat definitiv pe parcursul anului 2021 la pedeapsa închisorii de 1 an, fiind dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., în data de 14.01.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, propunerea fiind respinsă, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.