Un oficial israelian de rang înalt implicat în negocieri în vederea eliberării ostaticilor israelieni din Fâşia Gaza declară că Israelul ştie cu certitudine că câteva zeci de ostatici ţinuţi în enclava palestiniană sunt în viaţă, relatează AFP. ”Zeci (de ostatici) sunt în viaţă îm mod sigur”, declară acest oficial sub protecţia anonimatului, deoarece nu este autorizat să se exprime în mod public asupra acestei probleme. „Nu îi putem lăsa acolo mult timp, vor muri”, adaugă el. Amintim că patru ostatici israelieni au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea grupării islamiste Hamas, într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza, săptămâna trecută. Este vorba de trei bărbaţi şi o femeie, răpiţi pe 7 octombrie anul trecut de la festivalul muzical Supernova din Israel. Ei au fost duși la spital pentru verificări medicale, a precizat armata, și se află într-o stare medicală bunăă. (sursa:news.ro)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției