Fostul șah al Iranului, Reza Pahlavi, i-a îndemnat sâmbătă pe iranieni să se pregătească să se întoarcă în stradă, în contextul „prăbușirii” Republicii Islamice, și a cerut armatei, poliției și forțelor de securitate ale țării să se alăture la ceea ce a descris ca un efort pentru o tranziție „stabilă și sigură”.
Din Dubai și Teheran oamenii încearcă să părăsească orașele, dar sunt cozi uriașe.
Oameni au murit în urma unui atac cu rachete în Abu Dhabi. În plus, explozii au loc în continuare în zona din jurul principalului aeroport al orașului.
Ministra de Externe, Oana Țoiu:
“În contextul evoluțiilor recente de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe monitorizează permanent situația cetățenilor români aflați în zonă și menține contactul constant cu echipele noastre din misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune.
Pentru gestiunea operativă a aspectelor securitare, politice și consulare am convocat Celula de Criza MAE.
Personalul diplomatic și consular al României din Tel Aviv, Haifa, Ramallah și Teheran este în siguranță și își continuă activitatea de sprijin pentru cetățenii români.
Având în vedere deteriorarea situației am decis, începând de ieri, retragerea voluntară a personalului neesențial și a membrilor de familie.
Am reluat recomandarea fermă adresată cetățenilor români de a evita orice călătorie în Statul Israel (nivel de alertă 8 din 9 – EVITAȚI ORICE CALATORIE).
Cetățenii români aflați deja în Israel sunt rugați:
– să respecte instrucțiunile autorităților locale;
– să se adăpostească în spațiile special amenajate în cazul declansării alarmelor;
– să evite deplasările în apropierea zonelor de frontieră cu Liban, Siria și Fâșia Gaza;
– să evite zonele aglomerate și demonstrațiile publice.
În prezent, spațiul aerian israelian este închis, fără o estimare clară privind reluarea zborurilor comerciale.
Cetățenii români aflați în Israel sunt rugați să contacteze Ambasada României la Tel Aviv sau Consulatul General al României la Haifa, să își anunțe prezența și să transmită datele de contact pentru a putea fi sprijiniți în situații de urgență”.
De asemenea, MAE recomandă descărcarea aplicației „Călătorește informat” (https://tinyurl.com/47fne5ad), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Embassy of Romania in Tel Aviv
+972 545643279
https://telaviv.mae.ro
telaviv@mae.ro
Consulate General of Romania in Haifa +972 543 998 038
© https://haifa.mae.ro
contact@informatiiconsulare.ro
haifa@mae.ro
Embassy of Romania in Tehran
+98 21 77647570
+98 21 77534658
• https://teheran.mae.ro
teheran@mae.ro
teheran.consul@mae.ro.
Răspuns disperat al Iranului
Fostul preşedinte rus şi actualul secretar adjunct al Consiliului de Securitate rus, Dmitri Medvedev, a denunţat sâmbătă bombardamentele americane şi israeliene asupra Iranului, spunând că Statele Unite şi-au arătat „adevărata faţă” prin lansarea acestor atacuri, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. Teheranul contraatacă și lovește nu doar Israelul, ci și alte state din regiune unde sunt baze militare americane. Este atacat și orașul Dubai.
Iată ce știm până la această oră despre răspunsul iranian la atacul Israelului și SUA.
Agenția iraniană Fars scrie că Iranul a lansat atacuri asupra bazelor militare americane din regiune:
Qatar – baza Al-Udeid
Kuweit – baza Ali Al-Salem
Emiratele Arabe Unite – baza Al-Dhafra
Bahrain – sediul Flotei a Cincea americane.
La scurt timp au început să apară imagini și confirmări ale exploziilor în Dubai, Doha, Abu Dhabi, Riad.
Au apărut imagini cu oameni care aleargă pe stradă speriați de o lovitură de rachetă iraniană.
După explozia unei rachete iraniene în Dubai (Emiratele Arabe Unite), a început evacuarea celei mai înalte clădiri din lume: Burj Khalifa.
Canalul 9 israelian a raportat un atac asupra portavionului american Abraham Lincoln aflat în Marea Arabiei.
Clash Report scrie că Iranul a lansat rachete balistice asupra tuturor țărilor din Golful Persic, cu excepția Omanului.
Între timp, este bombardat Israelul în sud și în nord. Oamenii sunt rugați să rămână în adăposturi.
În Ierusalim, Shfela și Iudeea a început chiar al doilea val de bombardamente iraniene.
Ynet scrie că IDF (forțele armate israeliene) a anunțat mobilizarea a 70.000 de rezerviști.

