Săptămână duhovnicească în Parohia Cintei
Cu binecuvântarea Înaltprea-sfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Parohia Ortodoxă Cintei a organizat a XVI-a ediţie a ,,Săptămânii duhovniceşti, în perioada…
Cu binecuvântarea Înaltprea-sfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Parohia Ortodoxă Cintei a organizat a XVI-a ediţie a ,,Săptămânii duhovniceşti, în perioada…
Prezent, săptămâna trecută la Arad, pentru a susține o conferință la Sala Polivalentă, Părintele Necula s-a întâlnit și cu elevii…
Am pășit în cea de-a cincea treaptă a pregătirii noastre duhovnicești, în Duminica a 5-a a Postului Mare a Sfintei…
Copiii de la Grădinița Furnicuța au prezentat sceneta „Împreună cu Hristos ” de Petre Dulfu, regizată de educatoarea Roja Florica….
Canonul cel Mare s-a săvârșit miercuri, 29 martie, 2017, la Mănăstirea Gai, în această săptămână a cincea a Postului Paștilor….
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a conferențiat marți, 28 martie, 2017, la Teatrul clasic „Ioan Slavici” din Arad, în prezența…
de Teofan Mada Postul Mare este un demers existențial, este însoțirea lui Iisus Hristos care urcă la Ierusalim, loc al…
Pelerini din orașul Brad s-au rugat în mănăstirile arădene Hodoș-Bodrog și Arad-Gai, vetre de spiritualitate și de tradiție ortodoxă. Creștinii…
Duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, pentru că în…
Prezent la Arad pentru a susține o conferință la Sala Polivalentă, Părintele Constantin Necula s-a întâlnit și cu elevii Liceului…
Conferința din Ineu a Părintelui Constantin Necula a găsit foarte mult entuziasm printre participanți. Misiunea Bisericii nu răspunde în primul…
Dialogul Părintelui Constantin Necula cu tinerii Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad a reprezentat un timp de bucurie și…
A1 3169
citește mai mult »
Actualitate 432
citește mai mult »
Eveniment 56
citește mai mult »
Eveniment 72
citește mai mult »
Eveniment 773
citește mai mult »
Actualitate 57
citește mai mult »
Actualitate 31
citește mai mult »
Actualitate 26
citește mai mult »
Actualitate 23
citește mai mult »
A1 61
citește mai mult »