În România, extinderea rețelei de stații de încărcare pentru mașini electrice dezvăluie un paradox izbitor: în timp ce multe sate nu au apă potabilă sau canalizare, primesc finanțare pentru infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice, de care nu au nevoie. Aceasta reflectă o strategie de dezvoltare haotică și nesincronizată, ce prioritizează obiective pe termen lung în detrimentul necesităților imediate ale comunităților.
Stații de încărcare într-un sat fără infrastructură de bază
Răsmirești, cea mai mică localitate din județul Teleorman, cu doar puțin peste 800 de locuitori, ilustrează perfect această situație. Satul nu are rețea de canalizare și nici rețea de gaze, iar tinerii au plecat în căutarea unor oportunități mai bune. În ciuda acestor dificultăți, primarul a decis să investească într-o stație de încărcare pentru mașini electrice, susținând că aceasta este vitală pentru comunitate.
Viceprimărița a apărat investiția, declarând că satul are câteva mașini electrice. Totuși, localnicii neagă această afirmație, spunând că nu au văzut niciodată o astfel de mașină în sat. „Nu, nu, nu, n-are electrice niciunul”, a spus un sătean. Reporterii au petrecut 15 minute filmând într-o intersecție importantă din sat fără să vadă nicio mașină trecând.
Prioritizarea stațiilor de încărcare în fața nevoilor primare
Crevenicu, o comună săracă cu 1300 de locuitori, se confruntă cu o situație similară. Sediul primăriei stă să se prăbușească, drumurile nu sunt complet asfaltate, iar lipsa apei potabile și a canalizării este o problemă majoră. Cu toate acestea, autoritățile locale au decis să instaleze o stație de încărcare pentru mașini electrice.
„Domnule, chelului tichie de mărgăritar îi trebuie, așa suntem noi”, a comentat un sătean din Crevenicu, reflectând frustrarea comunității față de prioritățile guvernamentale.
Strategie haotică
Până în 2026, România s-a angajat să instaleze 30.000 de stații de încărcare pentru mașini electrice prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Până acum, 7.673 de stații au fost finanțate, majoritatea în mediul rural, fără criterii clare de oportunitate. Primăriile depun dosare și primesc finanțări, dar nimeni nu evaluează utilitatea reală a acestor investiții.
Dragoș Buhociu, director în Ministerul Dezvoltării, a declarat că scopul pe termen lung este înlocuirea stațiilor de carburanți cu cele de încărcare electrică. Cu toate acestea, lipsa unei coordonări între ministerele Dezvoltării, Mediului, Energiei și Transporturilor duce la investiții nesincronizate și ineficiente.
Reacțiile autorităților
Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, justifică atragerea fondurilor europene indiferent de necesitate: „Cu banii vezi cum e, primul venit, dacă nu îi prinzi pe urmă n-ai ce să… și e păcat, de ce să nu… să n-avem și noi.” Această mentalitate reflectă o abordare pe termen scurt care ignoră nevoile urgente ale comunităților.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a recunoscut necesitatea unei coordonări mai bune între ministere, dar nu a oferit soluții concrete pentru a remedia această problemă.
Faptul că România investește în infrastructura pentru mașini electrice este un pas necesar către un viitor mai verde. Totuși, lipsa unei strategii clare și coordonate riscă să transforme aceste inițiative într-un eșec. În timp ce comunități rurale ca Răsmirești și Crevenicu suferă de pe urma lipsei de apă și canalizare, prioritizarea stațiilor de încărcare electrică devine un exemplu clasic de investiție necorespunzătoare. România are nevoie urgentă de o strategie de dezvoltare coerentă care să echilibreze necesitățile imediate ale cetățenilor cu obiectivele pe termen lung.
Nici la Arad situația nu e mai roz
Deși exemplul este preluat din Teleorman, situația nu este diferită în județul Arad. Aici, multe comune se confruntă cu aceeași situație paradoxală: au fost instalate stații de încărcare auto, dar localnicii sunt nevoiți să consume apă din fântâni pentru că în zonă nu este introdusă rețea de apa potabilă.
Mai grav, lipsa canalizării face ca fecalele să plutească pe marginea drumurilor sau să fie deversate în albiile râurilor și pârâurilor din apropiere, creând condiții de trai insalubre și chiar periculoase.
sursa digi 24
