Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă din România (PIFMR) a transmis, într-un comunicat, necesitatea ajustării contingentului de lucrători străini pentru 2026, în funcţie de cererea reală din piaţă şi introducerea unor mecanisme flexibile, ca paşi esenţiali pentru menţinerea competitivităţii României şi continuitatea activităţilor economice.

„Această poziţie reflectă realităţile actuale ale pieţei muncii din România şi răspunde nevoii acute de forţă de muncă resimţite în numeroase domenii economice: construcţii, HoReCa, transporturi, agricultură şi servicii.

În anul 2025 contingentul stabilit de Guvern a fost de 100.000 de lucrători, însă cererea reală a depăşit semnificativ această limită: peste 230.000 de cereri de avize de angajare au fost depuse până în luna octombrie, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări”, susţin reprezentanţii IMM România în comunicatul remis vineri, potrivit Agerpres.

Potrivit organizaţiei patronale, un contingent mai mare de avize de muncă nu reprezintă doar o măsură necesară pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă, ci şi o decizie strategică pentru menţinerea investiţiilor, competitivităţii economice şi sustenabilităţii sistemului fiscal şi de pensii.
Sursa: antena3.ro

Lasă un răspuns

Recomandările redacției