Fostul parlamentar Dan Vîlceanu, trimis în judecată în dosarul în care a fost cercetat după altercaţia avută cu deputatul liberal de Alba Florin Roman.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a fostului deputat Dan Vîlceanu pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din probatoriul administrat a reieșit că, pe 21 mai 2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, inculpatul a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României. Prin actele de violență inculpatul a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. 

Totodată, inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat în Parlamentul României, a adresat expresii jignitoare persoanei vătămate, faptele sale având drept consecință tulburarea ordinii și liniștii publice. 

Potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputații beneficiază de protecția autorității pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorități publice de stat. 

Menționăm că inculpatul beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii politice, aspect reglementat de dispozițiile art. 20 – 22 din Legea nr. 96/2006 și art. 72 din Constituție. Deputații și senatorii pot fi însă urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviințarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor.

Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza.

Recomandările redacției