Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns, în luna septembrie 2025, la 11.759 de persoane, în creștere cu 46 față de luna anterioară, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Dintre aceștia, 7.857 de persoane primesc pensia din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), pe bază de contributivitate, restul fiind plătite direct din bugetul de stat.

Cei mai numeroși și, totodată, cei mai bine plătiți beneficiari rămân magistrații, în baza Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor. În această categorie se regăsesc 5.733 de persoane, dintre care 2.558 primesc pensia din BASS. Pensia medie a magistraților se ridică la 25.377 de lei, din care 7.507 lei provin din contribuții proprii, iar 22.194 de lei din bugetul de stat.

Pe locul al doilea se află personalul aeronautic civil navigant profesionist, reglementat prin Legea 83/2015. În această categorie figurează 1.346 de pensionari, toți cu pensie din BASS, pensia medie fiind de 13.104 lei, din care 8.049 lei sunt suportați de la bugetul de stat.

De Legea 130/2015, care vizează personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, beneficiază 2.334 de pensionari (1.924 cu pensie BASS). Pensia medie în acest caz este de 7.008 lei, din care 4.262 lei provin de la bugetul de stat.

Totodată, 873 de foști funcționari parlamentari beneficiază de pensii speciale în baza Legii 215/2015, cu o pensie medie de 6.212 lei, din care 3.517 lei sunt plătiți din bugetul de stat.

Pentru Corpul Diplomatic și Consular al României, reglementat de Legea 216/2015, figurează 792 de beneficiari, dintre care 693 primesc pensie din BASS. Pensia medie în această categorie este de 6.979 lei, cu 3.001 lei provenind din bugetul de stat.

În ceea ce privește Curtea de Conturi, există 681 de beneficiari, toți cu pensie din BASS. Pensia medie este de 10.287 lei, din care 1.924 lei sunt plătiți de stat.

Potrivit datelor CNPP, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu continuă să crească ușor de la o lună la alta, în ciuda dezbaterilor publice privind echitatea și sustenabilitatea acestor categorii de venituri, care sunt parțial sau în totalitate finanțate din bugetul de stat.

Lasă un răspuns

  • Candale Dumitru spune:

    Isaia 42
    4. El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ; și ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.”

Recomandările redacției