Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Alin Marius Andrieş a afirmat prin prisma perspectivelor macroeconomice şi fiscale ale României pe 2023, că politica fiscală a ministerului de resort include pentru perioada următoare încadrarea în ţinta de deficit bugetar, un management care să menţină datoria publică la un nivel „sustenabil”. El a mai subliniatcă predictibilitatea reprezintă un element important în ceea ce priveşte politicile implementate. „Din perspectiva Ministerului de Finanţe pentru anul 2023 (…) continuăm consolidarea politicii fiscale atât din perspectiva reducerii deficitului bugetar, urmărim să ne încadrăm în ţinta de 3% până la finalul anului 2024. Pe de altă parte, un element foarte important pentru noi este predictibilitatea, astfel încât să creăm un cadru general predictibil atât pentru companii cât şi pentru gospodării. Pe de altă parte, este foarte important să dezvoltăm şi să diversificăm instrumentele de management al datoriei pentru menţinerea datoriei publice la un nivel sustenabil”, a afirmat Andrieş.Acesta a subliniat că economia României, şi nu numai, este „afectată de un nivel ridicat de incertitudine” cauzat de războiul din Ucraina şi de evoluţiile de pe pieţele financiare internaţionale. (sursa.news.ro)
A1 66
Intrăm în Schengen, dar ungurii nu renunță încă la controale în vama Nădlac
citește mai mult »