La data de 7 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuate un control la o societate comercială din Vladimirescu, cu scopul verificării modului de depozitare și păstrare a deșeurilor.
Cu ocazia controlului au fost descoperite mai multe autoturisme și piese provenite din dezmembrare, aproximativ 25.000 de kilograme, impregnate cu substanțe periculoase, care ar fi fost depozitate direct pe sol.
Întreaga cantitate a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal, pentru poluarea prin evacuare, în atmosfera sau în sol, a unor deșeuri sau substanțe periculoase.