Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.

ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a publicat, ieri, 22 februarie 2024, Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte aferent Intervenției Regionale 1.3 B – Sprijin pentru IMM-uri.

 

Apelul se adresează:

  • microîntreprinderilor cu locația de implementare a proiectului în mediul urban sau stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural;
  • întreprinderilor mici și mijlocii, cu locația de implementare a proiectului în mediul urban sau rural, inclusiv în stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural.

 

Finanțarea nerambursabilă acordată va fi de minimum 300.000 de euro și maximum 4 milioane de euro pentru IMM-urile care desfășoară activități de producție, respectiv de minimum 200.000 de euro și maximum 1 milion de euro pentru cele din servicii. Sunt eligibile pentru finanțare diferite tipologii de activități, enumerate mai jos.

 

Investițiile finanțabile prin ajutor de stat regional vizează:

  • Construirea/ extinderea de infrastructuri – spații de producție tip construcție industrială și spații pentru prestări servicii;
  • Investiții în infrastructuri pentru activități de agrement și fitness, servicii de educație fizică și sport, conexe, complementare sau auxiliare serviciilor de cazare, exclusiv în stațiunile turistice atestate – locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, piscine, spa-uri, saune, parcuri de aventură/ tematice, baze pentru tratament balnear etc.;
  • Achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică – activitate obligatorie – și care se încadrează în limita valorică aferentă mijloacelor fixe, respectiv achiziționarea de instalații/echipamente specifice:

–       care încorporează tehnologii avansate, susțin industrializarea automatizată și inovarea, precum și introducerea lor în procesul de producție/prestare a serviciilor;

–       pentru obținerea unei economii de energie, care utilizează surse regenerabile, alternative de energie, pentru investiția finanțată;

–       pentru desfășurarea de activități în domeniul economiei circulare sau dezvoltarea de noi lanțuri de aprovizionare, ecologice.

  • Investiții în active necorporale, exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate.

 

Prin ajutor de minimis se finanțează:

  • Activități dedicate extinderii piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite, activități de internaționalizare și marketing;
  • Activități de implementare a procesului de certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății, etc.

De asemenea, sunt eligibile în cadrul proiectului: activitățile aferente serviciilor de consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare și managementul implementării proiectului, organizarea procedurilor de achiziții, întocmirea rapoartelor de expertiză contabilă și a auditului financiar, informare și publicitate etc.

Proiectele trebuie să cuprindă în mod obligatoriu investiții în active corporale finanțabile prin ajutor de stat regional.

 

Contribuția solicitantului la finanțarea investiției, pentru componenta finanțabilă prin ajutor de stat regional, va fi de minimum:

  • 30% din valoarea totală eligibilă a investiției pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici, respectiv 40% pentru întreprinderile mijlocii cu locația de implementare în județul Hunedoara;
  • 40% din valoarea totală eligibilă a investiției pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici, respectiv 50% pentru întreprinderile mijlocii cu locația de implementare în județul Caraș-Severin;
  • 50% din valoarea totală eligibilă a investiției pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici, respectiv 60% pentru întreprinderile mijlocii cu locația de implementare în județele Arad sau Timiș;

Pentru componenta finanțabilă prin ajutor de minimis, contribuția solicitantului va fi de 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului în județele Hunedoara sau Caraș-Severin, 17% pentru județul Arad și 24% pentru județul Timiș.

 

Depunerea proiectelor se va face în perioada 1 august 2024, ora 12:00 – 31 august 2024, ora 12:00. Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului de finanțare, inclusiv anexele la acesta pot fi accesate pe site-ul PR Vest, aici.

 

Recomandările redacției