Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 56 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei autoutilitare conduse de cetățeni români.

În perioada 21-24 ianuarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, șoferi ai unor autoutilitare înmatriculate în România. Unul dinte ei transporta o cutie de viteze pentru o societate comercială din Germania, iar celălalt cutii din carton cu destinația Austria.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un loc special amenajat, în total, 31 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Sri Lanka, India, Pakistan și Nepal) cu vârste cuprinse între 22 și 49 de ani.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, colegii noștri au efectuat controlul asupra unei autoutilitare înmatriculată în România, condusă de un cetățean român ce transporta paleți din România în Austria. În urma controlului, au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre cutii, 25 de persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh și Nepal, cu vârste cuprinse între 23 și 47 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Recomandările redacției