Conferința „NAȘTEREA DOMNULUI, BETLEEMUL BUCURIEI ȘI UNITĂȚII”, susținută în această seară la Lipova a strâns și în acest an peste 500 de persoane, fiind la fel ca de fiecare dată o seară plină de momente înălțătoare și liniște sufletească.
“O seară în care noi toți cei prezenți în sală, am ales să punem pe pauză grijile, agitația și stresul cotidian și să ne lăsăm sufletele să se încarce, să aibă o clipă de pace și să se hrănească cu cea mai unică și pură energie, energia divină.

Pentru majoritatea dintre noi, Părintele Constantin NECULA este acea figură emblematică, prin care Dumnezeu vorbește și ne transmite Cuvântul Său, într-un mod pe înțelesul fiecărui creștin, indiferent de vârstă, religie, categorie socială sau orice alt criteriu.

Atmosfera creată odată cu primele cuvinte pe care Părintele Constantin NECULA le transmite, a fost unică, magică, divină, o atmosferă care insuflă cele mai frumoase trăiri și sentimente pe care Dumnezeu le-a lăsat: iubire, unitate, bunătate, înțelegere și grija față de noi înșine și față de aproapele nostru și care ne-a făcut să uităm preț de câteva momente că răutatea sub orice formă a ei ar putea să mai aibă vreo putere.

În astfel de momente mă bucur că am avut alături prieteni și colegi dragi și atât de mulți cetățeni ai orașului Lipova și nu numai, care ne-au bucurat cu prezența lor, aici, la Lipova.

Pentru ca acest eveniment să fie posibil, am avut alături mulți oameni speciali, care ne-au oferit sprijinul lor, fapt pentru care vreau să le mulțumesc: Arhiepiscopiei Aradului și Parohiei Ortodoxe Române Lipova – preoților Raul MOȚ și Alexandru NEICU, Codrin DRĂGOI pentru sonorizare, sponsorilor noștri Mitică DOBROTĂ și DANI-CAD SRL și CIPRIAN ANIȚA și minunaților soliști care ne-au încântat cu minunatele colinde – elevilor de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, coordonați de prof.Dulcica FLOREA: Tania TAMAȘ, Patricia PETRI, Andreas STOICA și Grupul ARĂDENII ÎMPREUNĂ JR. și intrepretului Ionuț LANGA, alături de Grupul Sf.Ioan Cucuzel. Nu în ultimul rând, mulțumirile noastre merg către cei care mereu ne sunt alături și care ne-au fost gazde punându-ne la dispoziție sala de evenimente „SAPOR EVENTS” – Roxana și Ovidiu PAVILIUC.
Flavius GIUREC – transmisie video și Tv Arad .

Mulțumirile și întreaga noastră recunoștință merg înspre invitatul nostru special – Părintele Constantin NECULA a cărui prezență a adus din nou la Lipova clipe în care Dumnezeu ne-a arătat cât de iubiți și binecuvântați suntem, dar și tuturor cetățenilor care au ales să fie prezenți și de această dată într-un număr atât de mare și s-au unit pentru a asculta timp de câteva ore, Cuvântul lui Dumnezeu.

Mulțumim Părinte, pentru toate învățamintele transmise și pentru tot ceea ce am trăit și sperăm că vom reuși să continuăm an de an, aceste întâlniri înălțătoare.

Dumnezeu să binecuvânteze Lipova! Vă doresc tuturor ca Postul Crăciunului sa vă fie binecuvântat, cu liniște și pace în suflet!

Doamne ajută!”, a transmis Florin Pera, primarul orașului Lipova.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției