Pe sensul de ieşire din ţară, sute de maşini stau în coloană pe autostradă. Conform Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare pentru trecere este de minimum 80 de minute.
Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise patru artere de ieşire pentru traficul uşor şi turistic, notează Agerpres.
„Trafic intens – număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară. RECOMANDARE: pentru evitarea aglomerărilor, puteţi folosi şi alte puncte de trecere a frontierei”, transmite aplicaţia.
De asemenea, Andrei Dincă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, a susținut că majoritatea celor care părăsesc ţara sunt turişti români care pleacă în vacanţă în alte ţări.
„Suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să îşi petreacă concediile în afara ţării, motiv pentru care în momentul de faţă valorile de trafic sunt ridicate”, a declarat acesta.
La Nădlac I, timpul de aşteptare pentru ieşire din ţară este de aproximativ o oră, dar la Vărşand şi Turnu nu sunt probleme.
sursa: b1tv.ro