Produsul Intern Brut al României – estimat pentru trimestrul II 2023 a fost de 395,152 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,9% faţă de trimestrul I 2023 şi cu 2,7% faţă de trimestrul II 2022 deşi în termeni nominali s-a înregistrat o uşoară scădere faţă de trimestrul precedent, arată datele provizorii publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2023 a fost de 790,411 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,8% faţă de semestrul I 2022.La creşterea PIB, în semestrul I 2023 faţă de semestrul I 2022, au avut contribuţii pozitive următoarele activităţi economice: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,5%), cu o pondere de 21,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 2,2%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,4%), cu o pondere de 7,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,8%; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,4%), cu o pondere de 7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,4%; construcţiile (+0,3%) cu o pondere de 4,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,8%; tranzacţiile imobiliare (+0,2%) cu o pondere de 7,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 2,8%; activităţi de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (+0,2%) cu o pondere de 3,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,7%. De asemenea, o contribuţie pozitivă la creşterea PIB a avut-o exportul net (+1%), consecinţă a creşterii cu 0,3% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o diminuare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 1,7%. O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,7%), cu o pondere de 21,6% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate a scăzut cu -3,3%.Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 9,8% la formarea PIB, au contribuit cu +0,3% la creşterea PIB, volumul lor majorându-se cu 3,2%. (sursa:news.ro)
Actualitate 6
Fără scumpiri, momentan, la carnea de porc: porcii în viu, 15 lei/kg la particulari în Arad
citește mai mult »