Platforma digitală „eLicitaţiiANAF”, lansată de Ministerul Finanţelor împreună cu ANAF pentru valorificarea bunurilor prin licitaţii online, a înregistrat un interes major din partea publicului, cu aproximativ 14 milioane de accesări în primele 24 de ore de la lansare.
Potrivit unui comunicat transmis marţi seară de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, noul sistem oferă un cadru modern, transparent şi accesibil pentru consultarea bunurilor scoase la vânzare şi pentru participarea la licitaţii. Platforma face parte din procesul de digitalizare a administraţiei fiscale şi a fost dezvoltată cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Platforma este structurată în două secţiuni principale. Prima, „Publicitate bunuri”, permite afişarea acestora timp de 30 de zile, oferind posibilitatea persoanelor interesate să solicite vizionări în prezenţa funcţionarilor ANAF. Sunt incluse atât bunuri mobile, cât şi imobile.
Cea de-a doua secţiune, „Licitaţii în derulare”, permite organizarea licitaţiilor online pe perioade de 5, 7 sau 10 zile. Participarea este condiţionată de existenţa unui cont în Spaţiul Privat Virtual (SPV), iar ofertele sunt actualizate în timp real, participanţii fiind notificaţi automat.
Înscrierea la licitaţie presupune achitarea sau blocarea unei garanţii de 10% din preţul de pornire. Sumele sunt returnate în maximum cinci zile pentru cei care nu câştigă licitaţia.
Pentru plata bunurilor adjudecate, utilizatorii pot opta pentru mai multe metode: plata online cu cardul, transfer bancar (inclusiv prin internet sau mobile banking) sau mandat poştal, data plăţii fiind considerată cea a debitării contului sau a expedierii.
La momentul transmiterii comunicatului, în platformă erau active licitaţii pentru o gamă variată de bunuri, inclusiv imobile, terenuri, echipamente, bijuterii, articole vestimentare şi produse de uz casnic.
Autorităţile susţin că lansarea platformei reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor fiscale şi creşterea transparenţei în procesul de valorificare a bunurilor.