Echipa fanion a Aradului s-a des­părțit frumos de proprii susținători în 2015. Deși a rezistat o repriză pe „Motorul”, Olimpia Satu Mare nu a avut nicio șansă în fața unei formații superioare la toate capitolele. „Alb-roșii” s-au descătușat după pauză cu patru goluri în poarta nefericitului Băican, care a mai și fost salvat de asitent într-o situație dubioasă de primirea și unui al cincilea gol.
Combatantele s-au acomodat greu cu starea deplorabilă a gazonului, iar fazele de poartă au cam lipsit în prima jumătate de oră. Doar Curtuiuș și Botiș l-au încălzit pe portarul advers cu două șuturi de la semi-distanță. Ceva mai periculoasă a fost finalizarea lui Chindriș de la marginea careului (min. 31), dar același Băican a fost atent, ca și la reluarea în cros a lui Marius Curtuiuș. Scor alb la pauză.
Scenariul s-a schimbat total în actul secund. „Textiliștii” au atacat cu toate liniile și după ce Hlistei nu a cadrat șutul de la distanță în condițiile în care portarul lui „Oli” era ieșit din poartă s-a produs des­chiderea scorului. În mintul 53, Strătilă a fost faultat în careu de Iuhas și tot el a transformat precis lovitura de la 11 metri. Forcingul gazdelor a continuat și tabela s-a modificat din nou, dar nu înainte ca Botiș să respingă în ultimul moment din fața lui Mureșan ajuns în careul mic, la un corner bătut de Takacs. Apoi, în minutul 61, Rus a găsit colțul scurt al porții lui Băican la o fază la care mingea a ajuns cu ceva noroc la el în 14 metri. Sătmărenii erau în genunchi, iar după ce lui Man i-a fost refuzat un gol, Copil a fost pe fază la respingerea lui Băican și a marcat din 4 metri pentru 3-0 (min. 78). Același Dennis Man a țintit doar bara, pentru ca în minutul 88 să reușească să puncteze în sfârșit. Tânărul atacant a scăpat în careu și a țintit colțul lung. La ultima fază a partidei aveau să puncteze și vizitatorii, prin Bura, cu un din 13 metri la semiînălțime.
Duminică (ora 11), „alb-roșii” încheie anul cu derby-ul de clasament de la Râmnicu Vâlcea.
Formații:
UTA: Miron – Polgar, Botiș, Gligor, Burlă (70 Filaret) – Strătilă (68 Man), Chindriș, Tănase, Hlistei – C. Rus (62 Copil), Curtuiuș. Antrenor: Roland Nagy
Olimpia: Băican – Muntean, Tătaru, Mureșan, Iuhas, Takacs (65 Cadăr), Villand, R. Rus, Bura – Faur (60 Boștină), Bâgiu (77Kanalos). Antrenor: Tiberiu Csik
Arbitri: Alin Roşu (Timișoara) –Raul Ghiciulescu (Lugoj) şi Daniel Ciocănea (Sibiu)
Cartonașe galbene: Polgar
56 / Iuhas 56
Observatori FRF: Tiberiu Gabor (Reghin), Cornel Corocan (Reşiţa).

Recomandările redacției