Mai mulți lucrători de la vamă din Arad sunt duși, în această dimineață, la audieri. Informația este pe surse și până la această oră nu avem nimic oficial.

Din informațiile neoficiale pe care le avem se pare că este vorba despre șase persoane.

UPDATE 1: Se pare că este vorba despre zeci de persoane care sunt duse la audieri.

UPDATE 2: Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Arad se află la vama Vama Nădlac de unde ridică documente într-un dosar de corupție. 46 de lucrători de la cântar sunt bănuiți de luare de mită. Toți sunt duși la sediul DGA din Arad.

UPDATE 3:

Reprezentanții DRDP Timișoara vin cu lămuriri:

„Ca urmare a unor sesizări ale CNAIR, prin DRDP Timișoara, DGA Arad a declanșat astăzi verificarea activității mai multor angajați ai ACI (Agenția de Control și Încasare) Nădlac 2. Persoanele în cauză, care au fost conduse la sediul DGA Arad, sunt suspectate de săvârșirea unor acțiuni asimilate faptelor de corupție, situații descoperite în urma mai multor verificări derulate de structurile de control ale CNAIR. Elementele constatate astfel au fost înaintate, cu celeritate, instituțiilor abilitate ale statului, în vederea demarării cercetărilor”, spun reprezentanții DRDP Timișoara.

Aceștia mai precizează că acțiuni de control sunt dispuse permanent de conducerea CNAIR. Atunci când sunt identificate abateri de natură penală, concluziile sunt transmise către organele de cercetare abilitate.

„Controalele și măsurile luate se înscriu în decizia conducerii CNAIR privind toleranță zero cu privire la actele de corupție.Trebuie reamintit că pentru prevenirea faptelor de corupție, CNAIR și DGA desfășoară periodic cursuri de pregătire și prevenție cu personalul angajat, în baza unui protocol de colaborare încheiat între cele două instituții”, se mai arată în comunicat.

UPDATE:

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad anunță că efectuează cercetări într-un dosar penal faţă de 47 de suspecţi, angajaţi în cadrul CNAIR, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p.
„În cauză , la data de 13.02.2024 , s-au efectuat percheziţii imobiliare la 2 locaţii din cadrul A.C.Î. Nădlac 2 – Toneta nr. 1 şi 2. Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţi nu este de natură a înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată ăn comunicat.

 

 

Recomandările redacției