În data de 29 ianuarie, în jurul orelor 17, echipaul de polițiști locali cu atribuții de ordine publică, ce patrula proximitatea Piaței Arenei a observat o persoană care se deplasa greoi urcându-se la volanul unui autoturism.

Deși au apreciat că bărbatul se află în incapacitatea de a conduce un autoturism pe drumurile publice, patrula DGPL nu a reușit să ajungă în imediata vecinătate a autoturismului, înainte ca acesta să se pună în mișcare. Ca atare, echipajul a raportat dispeceratului poliției locale, pentru a se lua legătura cu Serviciul Rutier din cadrul IPJ Arad, ai cărui angajați au competența legală de a opri autovehiculele aflate în deplasare. Pentru a-i putea sprijini eficace pe colegii din cadrul Poliției Române, polițiștii locali s-au menținut în proximitatea autovehicului până când șoferul respectiv a a oprit voluntar mașina pe strada Dornei.

Imediat, polițiștii locali au procedat la legitimarea celui în cauză, sesizând că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice, fiindu-i alterată inclusiv capacitatea de a dialoga cu agenții constatatori. Patrula Serviciului Rutier sosită la fața locului a constatat, la controlul cu aparatul etilotest, că persoana respectivă avea o îmbibație alcoolică în aerul expirat ce depășea cu mult limitele legale. Bărbatul aflat în stare de ebrietate a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge, operație necesară reprezentanților Poliției Române pentru aplicarea măsurilor ce se impun în urma constatării infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandările redacției