În perioada minivacanței prilejuită de Ziua Națională a României (30.11 – 03.12.2023), peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.

Astfel, pe parcursul celor 4 zile, la nivelul județului Arad, pompierii salvatori au intervenit pentru gestionarea a 118 intervenții în situații de urgență.
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 110 solicitări.

Totodată, în perioada de referință, salvatorii au intervenit și în alte 8 misiuni în sprijinul comunităților cum ar fi: deblocarea persoanelor, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și îndepărtarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase.

Pe această cale dorim să mulțumim cetățenilor care au înțeles și au ținut cont de sfaturile noastre, astfel încât această minivacanță să nu fie umbrită de incendii de amploare sau de alte evenimente care să le poată pună viața în pericol.

În continuare, salvatorii arădeni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați să consultați platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro

De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Recomandările redacției